Project Description

Suprafată: 59mp (3 camere)
Localizare: str. Gen. Dimitrie Salmen, București
Buget: 10000 euro
Status: finalizat
Durata lucrări: 12 luni
Utilizare: locuinţă
An: 2017

  • Ecoul reprezintă principalul duşman al oricărui muzician, astfel această amenajare se constituie dintr-o succesiune de materiale ce au ca scop combaterea ecopului. Atracţia beneficiarului către limbajul estetic de influenţă industrială coroborată cu fuga de ecou au constiuit elementele directoare ale amenajării.
  • Pe lângă rolul acustic indiscutabil al parchetului din living, trecerea sa neaşteptată de pe pardoseală pe cei doi pereţi transmite povestea unui plan infinit ce la un moment anume s-a pliat pentru a se transforma în spaţiu interior. Crearea panoului glisant a apărut ca o necesitate pentru a ascunde intrarea în baie; deşi foarte masiv, s-a încercat camuflarea sa prin montarea aceluiaşi tip parchet. Pentru a da şi o notă de contemporaneitate amenajării livingului, corpul de iluminat de tip spider a fost montat astfel încât să amintească de o dronă.
  • Sala de repetiţii are un aspect auster care scoate în evidenţă colecţia de chitare. Aici panourile de burete fonoabsorbant se constituie pe de o parte ca element anti-ecou dar şi ca fundal pentru instrumentele beneficiarului.
  • În dormitor, uşile din tego antichizat ale dulapurilor par a fi un gard neregulat ce separă zona de dormit de cea de depozitare. Dressingul pare că pluteşte datorită oglinzii montate la partea inferioară.
  • Baia şi bucătaria s-au subordonat în mare masură raţiunilor funcţionale . Prin mutarea frigiderului în nişa rezultată din vechea cămară a apartamentului din hol s-a obţinut un blat de lucru foarte generos pentru o bucătărie de aproximativ 7mp.  Finisajul pardoselei şi coşul de fum au fost păstrate ca elemente ce marchează continuitatea în timp a acestui apartament. Baia a suferit o remodelare completă prin eliminarea căzii. Structura băii este definită de acel cadru metalic ce separă zona de duş, de zona de trecere şi de zona maşinii de spalat.