Project Description

Duplexul cu tablouri
Suprafaţă: aprx. 180mp
Localizare: str. Toamnei, Bucuresti
Buget: aprx. 80000 euro
Status: finalizat
Durata lucrărilor: 24 luni
Utilizare: locuinţă
An: 2019-2021
Mobilier: Atelier 13
Fotografii: Sabin Prodan (Tryingtodoart)
Conceptul global a fost acela de a introduce contrastul ca unealta impotriva monotoniei unui spatiu, contrastul de texturi si culori prin alternanta de finisaje. Acest contrast se materializeaza in mod diferit in fiecare camera.Inca de la prima vizita am fost contrariat ca desi discutam de un duplex nu exista o zona in care sa se perceapa o eventuala legatura verticala intre spatii. Identificand scara interioara ca fiind singurului loc in care as putea accentua verticalitatea, am recurs la utilizarea riflajelor din lemn masiv de stejar pentru a „uni” cele 2 etaje.
Zona de hol care in mod normal este una anosta lipsita de personalitatea am asociat-o unui spatiu de muzeu. Fiecare baie si-a descoperit identitatea printr-un element puternic, fie un butoi de lemn, un tavan galben sau o capsula din ceramica tip mix&match. La dormitorul de oaspeti am cautat o atmosfera naturala si misterioasa in acelasi timp, ceva sa te rupa din cotidianul centrului Bucurestiului. In dormitorul matrimonial, cuvantul „pretios” a fost ridicat la rang de concept prin combinatia de auriu cu lemn de nuc. Dormitoarele copiilor cat si camera de studiu au fost gandite similar, focusul fiind pe zona de studiu in detrimentul zonei de odihna (in incercarea a face studiul o experienta mai placuta pentru cei 2 tineri).
Bucataria isi doreste sa rezoneze cu o bucatarie medievala din imaginatia beneficiarilor. In living exista 2 elemente definitorii: masa de de 8 locuri asezata pe o entarsie de ceramica si tavanul traforat luminat din spate. Datorita inaltimii libere foarte joase din zona de living (260cm raportat suprafata de aproximativ 60mp) si a grinzii ce desparte zona de dining de cea de televizor am recurs la strategia de iluminare indirecta a tavanului pentru a mari inaltimea libera a spatilui la nivel de perceptie. Un alt element definitoriu al livingului este zona de panouri de nuante diferite ce genereaza o trecere lenta intre peretii interiori si cei exteriori.